Jurnalismul pe teme sociale: despre oamenii simpli și problemele lor

Cum sesizăm importanța evenimentelor care se întâmplă zilnic în societate? Cum să identificăm cauza problemei și cum să reflectăm corect subiectele sensibile? De ce este important să scriem despre omul simplu și problemele care îl preocupă? Răspunsuri la aceste întrebări discipolii Școlii de Studii Avansate în Jurnalism le-au aflat de la  instructoarea cursului Jurnalism social - Elena Cioina, manager media la platforma www.e-sanatate.md

Cursul a durat șase zile, timp în care discipolii școlii au plonjat în diversitatea subiectelor cu caracter social din Republica Moldova, au aflat mai multe detalii despre instituțiile sociale din țară, au vorbit despre responsabilitatea jurnalistului și, nu în ultimul rând, au realizat două materiale jurnalistice: o știre și un articol.

În cadrul cursului, pentru al doilea an consecutiv, studenții ȘSAJ au beneficiat de un modul specializat - Jurnalism pe Populație și Dezvoltare, organizat în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație din Moldova (UNFPA). Pe durata unei zile, tinerii s-au întâlnit cu cei mai buni experți din țară pe probleme de sănătate sexuală și reproductivă, egalitate de gen, statistică și demografie, care au vorbit despre provocările zilei în domeniul populației și al dezvoltării umane.

Valentina Bodrug-Lungu, președinta „Gender-Centru”, le-a vorbit studenților despre egalitatea de gen și combaterea violenței pe bază de gen în Moldova. De la Rodica Comendant, directoarea Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Sexuale și Reproductive, ei au aflat mai multe despre planificarea familiei, au înțeles care sunt drepturile sexuale și reproductive și ce este avortul în condiții de siguranță. Iar cu sociologul Tatiana Tabac din carul Centrului de Cercetări Demografice tinerii au discutat despre tendințele și provocările demografice ale Republicii Moldova și au aflat cum se lucrează corect cu datele statistice.

Studenții spun că cel mai greu le-a fost să se focuseze pe un subiect anume. Și asta deoarece, în opinia lor, există prea multe probleme în societate. „Am învățat să scriem așa, încât să ajungem la sufletul omului simplu. Este domeniul în care aș vrea sa mă specializez”, a mărturisit la final de curs Liliana Botnariuc.

La rândul său, instructoarea a menționat faptul că „studenții s-au ambiționat să realizeze subiecte complexe, apelând la mai multe surse, căutând și descifrând date statistice. „Cel mai mult am apreciat faptul că au încercat să vină cu propria abordare, una originală, pentru probleme devenite cumva obișnuite. Iar pentru jurnalismul social acest lucru este extrem de important”, a spus Elena Cioina.

În paralel, la Școala de Studii Avansate în Jurnalism continuă Jurnalismul digital, iar săptămâna viitoare va începe și ultimul curs, Jurnalism comunitar.