Natalia Sergheev

Natalia Sergheev
2014
„Nu regret că am ales ȘSAJ în locul unui masterat în jurnalism. Și iată de ce...”

Este una dintre absolventele care a venit la ȘSAJ, știind exact cum vrea să arate viitorul său. Se întâmpla în primăvara lui 2013 când, după ce luase diploma de licență în Jurnalism, a simțit că mai are nevoie de o pregătire practică, foarte necesară unui jurnalist începător. Între un masterat și cursurile de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, a ales-o pe cea de-a doua. Depune dosarul și, în septembrie 2013, devine una dintre studentele celei de-a opta promoții a ȘSAJ.

Astăzi Natalia Sergheev este reporteră la Radio „Europa Liberă” din Chișinău, iar anul 2016 i-a adus și unul dintre primele trofee din cariera sa jurnalistică - Premiul I la categoria Tineret a concursului ADAMI Media Prize 2016, pentru filmul „Generația Emigrației”, realizat împreună cu producătorul și operatorul video Alex Blumberg, în cadrul proiectului „Pur și Simplu”, produs de „Europa Liberă”. Filmul scoate în evidență fenomenul migrației, cu care se confruntă Moldova, relatând poveștile a trei tineri nevoiți să-și abandoneze locurile de muncă prost plătite acasă și să plece peste hotare, în căutarea unui trai mai bun.

Am rugat-o pe Natalia să ne depene istoria sa de succes, dar tânăra jurnalistă a venit cu o altă „ofertă”, originală, drept răspuns - a făcut o retrospectivă a alegerii făcute și a scos în evidență șapte motive pentru care a decis să facă Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Vă invităm să aflați și voi care sunt acestea.

  1. Instructorii de la ȘSAJ sunt potențialii angajatori. Am și ajuns să lucrez alături de fostul meu profesor (și actualul, de fapt, pentru că în continuare învăț de la Domnia sa), Vasile Botnaru. Faptul că în loc să trimiți un CV îi poți scrie pe Facebook unui manager, care știe că ți-a predat, este un avantaj valoros pe piața muncii.
  2. Profesorii nici nu-s „profesori” în sensul clasic al cuvântului. Asta eu îi numesc așa, din obișnuințe „academice”. Sunt, de fapt, instructori și cu unii veți ieși la bere în oraș. Unii chiar vă pot deveni mentori, dacă aveți noroc. Bineînțeles că acest lucru se poate întâmpla și la universitate, dar într-o aulă există, totuși, o altă dinamică a autorității. Cineva întotdeauna stă în față și altcineva întotdeauna îl ascultă...
  3. În timp ce înveți jurnalism tu deja, într-un anume fel, muncești într-o redacție. Numărul de persoane într-o promoție este extrem de mic, comparativ cu o grupă de la universitate, de circa 13-15 persoane. Cam atâția oameni lucrează în unele redacții. Asta te învață să muncești în colectiv, ceea ce nu este atât de ușor precum pare.
  4. Te afli într-un spațiu în care majoritatea colegilor chiar vor să facă jurnalism pe viitor. Știu că poate părea straniu ceea ce spun, dar, atunci când majoritatea colegilor de la universitate se văd în alte domenii, este greu să-ți apreciezi propriile abilități și mai ales progresul pe care-l faci. Cu cât mai tari sunt oamenii alături de care lucrezi, cu atât mai tare devii tu.
  5. Vei ieși pe teren. Pe ploaie, pe vânt și pe ger. Convingerea mea este că, fără a trece prin etapa de reporter pe teren, e cam greu să te formezi ca jurnalist, chiar dacă ai în spate un masterat, doctorat sau orice altceva. Și cu cât mai degrabă ieși pe teren, cu atât este mai bine. Dar e o opinie, nu am cu ce compara.
  6. Vei trăi într-un ritm alert, similar cu cel dintr-o redacție. Deadline-uri peste deadline-uri, zi de zi... Da, este bine să investești mult timp într-un material (sau într-o teză de master), atunci ies cele mai bune lucrări. Adevărul însă este că, în realitate, rareori vei avea aceste ocazii. În timpul puțin care mi se dădea pentru un material, deseori făceam articole mediocre. Problema e că timpul mereu este prea puțin, chiar și atunci când lucrezi „oficial”. Încep să cred că toată viața, de fapt, ești nevoit să muncești doar ca să-ți îmbunătățești, un pic câte un pic, acest nivel de „mediocru”. Asta dacă nu vei pleca din domeniu.
  7. Dacă vei fi foarte-foarte norocos, îți vei găsi prieteni adevărați. În timpul studiilor, oricare ar fi ele, ai șansa de a lega relații de prietenie trainice. Dar să faci un master cred că este o muncă, în mare parte, solitară... În schimb, la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, curricula e făcută astfel, încât munca de echipă devine rutină zilnică. Cu cineva (pentru că ți-e frică să te duci singură) mergi la Tiraspol ca să realizezi un reportaj, cu altcineva machetezi un ziar până noaptea târziu, ceilalți colegi îți apără lucrarea finală în fața profilor, care acum câteva minute ți-au făcut-o praf... La ȘSAJ ai parte de multe experiențe care îți arată din ce ești făcut tu și oamenii alături de care studiezi. În cazul promoției mele, aceste legături nu s-au pierdut odată cu absolvirea sau schimbarea domeniilor de muncă. Și acesta, probabil, este motivul principal din care mă bucur că am ales ȘSAJ în locul unui master.