Pe parcursul a şase luni cât lucrăm, împreună cu soţia mea, ca bursieri ai Fundaţiei Knigt, la Centrul Independent de Jurnalism, ne-a uimit, cu diverse ocazii, dedicaţia jurnaliştilor care se confruntă cu probleme descurajatoare, ne-am simţit frustraţi de pasul lent al schimbărilor şi entuziasmaţi de posibilităţile viitorului. Aceste sentimente le-am trăit aproape în fiecare zi, uneori pe toate trei în aceeaşi clipă.
Sarcina noastră la sosire a fost să lucrăm cu jurnaliştii moldoveni şi, în special, cu Corina Cepoi, de la Centrul Independent de Jurnalism, pentru a crea la Chişinău Şcoala de Jurnalism Avansat. Ca jurnalişti veterani şi ca profesori cu experienţă în ale jurnalismului, ne dădeam seama că munca va fi dificilă, dar eram încrezători că vom putea mişca lucrurile înainte, într-un ritm potrivit freneticilor newyorkezi.
Graţie în mare măsură anilor de muncă pregătitoare făcută deja de moldoveni şi prietenii lor din Europa şi Statele Unite, şcoala s-a deschis la începutul lui septembrie, pentru 20 de studenţi, având ca punct de pornire o programă riguroasă în reportaj, scriere, editare-redactare, forografiere, conţinând şi multe alte faţete ale jurnalismului de înaltă calitate, aşa cum acesta se practică în Occident, în secolul al 21-lea. Cerinţele şcolii sunt enorme. Intenţia e de a copia, în măsura în care lucrul acesta este posibil, întreaga programă de doi sau doi şi jumătate ani a unei şcoli de jurnalism în stil occidental, şi aceasta trebuie făcut în zece luni.
În acest moment, în a doua parte a primului semestru, putem să punctăm unele succese substanţiale şi unele eşecuri evidente. Succesele au venit în mare măsură din dorinţa studenţilor de a lucra din plin asupra procedeelor şi conceptelor care le sunt deseori străine. După trei luni de studii, este corect să se spună că toţi studenţii au o idee mai bună despre jurnalismul care corespunde standardelor internaţionale, decât aveau acum 90 de zile. Şcoala este încă în mare măsură o lucrare în dezvoltare, şi, cu certitudine, va rămâne şi după încheierea acestui an academic.
Eşecurile sunt, de asemenea, notabile. Ele sunt, parţial, eşecul propriei mele imaginaţii, eşecul de a înţelege cât de profunde sunt diferenţele dintre jurnalimsul pe care l-am practicat timp de 40 de ani şi jurnalismul practicat aici. Aici nu există de fapt modele de urmat pentru studenţi, de reportaj agresiv dar corect, de scriitură dură dar „curată”, care reprezintă cele mai bune trăsături ale jurnalismului occidental.
Şi am subapreciat, cred eu, puterea statului, mentalitatea reminiscentă din perioada sovietică şi absenţa convingerilor democratice de bază că guvernul poate şi trebuie determinat să se afle în serviciul cetăţenilor. Guvernul există pentru a servi poporul, nu pentru a încerca să-l stăpânească.
Totuşi, în cadrul şcolii şi în cele câteva prea puţine instituţii independente din domeniu există multe persoane care încearcă, cu un devotament extraordinar, să înveţe cum să reuşească în jurnalismul de stil occidental aici, în R. Moldova. Este o onoare să lucrezi împreună cu ei, deoarece cele două lucruri pe care noi, cei din Occident, le consideram ca asigurate – banii pentru a publica şi libertatea de a publica – sunt de prea multe ori lipsă în RM. Editarea este un serviciu public, cu siguranţă, dar e şi o afacere şi trebuie să fie o afacere dacă e să ţii cont de scopurile ei. Chiar dacă guvernul ar avea şi bani şi dorinţă de a acorda subsidii majore presei, ar fi periculos, poate chiar fatal pentru jurnalismul independent să le accepte. Prin urmare, editarea cere un venit, care trebuie să vină fie de la abonaţi fie din publicitate. Iar într-o economie atât de precară ca cea din RM, venitul din publicitatea bunurilor de consum pare să nu fie suficient pentru sprijinirea industriei în devenire.
Deşi legile referitoare la jurnalişti şi dreptul lor de acces la documentele politice sunt bune, de prea dese ori ele sunt neglijate în realitate. Îl poţi chema în judecată pe un legislator, dar jurnalistul rareori câştigă până cazul nu ajunge la Curtea pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Şi aceasta este, fireşte, o cale lungă şi costisitoare. S-a întâmplat, se mai întâmplă şi, fără îndoială, atât jurnaliştii cât şi publicul se pronunţă pentru aceste procese. Dar din punct de vedere practic, majoritatea jurnaliştilor presaţi de sarcini zilnice şi săptămânale nu vor pierde luni de zile necesare pentru chemarea în judecată a guvernului din cauza accesului la documente.
Dar, în pofida tuturor obstacolelor, este cu siguranţă interesant să participi la metamorfoza jurnalismului în Republica Moldova. Iată câteva sugestii concrete asupra cărora cred că trebuie să mediteze jurnaliştii de aici:
Jurnalismul de haită (Pack journalism). „Jurnalismul de haită” este un termen peiorativ folosit deseori în Statele Unite pentru a sugera că jurnaliştii umblă în haite ca hienele sau câinii sălbatici. Imaginea se referă la reporteri, deseori, dar nu întotdeauna, la reporterii tv, cu echipele şi cu echipamentul lor, apărând în cârduri pe pajiştea cuiva care se întâmplă să prezinte interes în acel moment. Dar „jurnalismul de haită” se mai referă şi la jurnaliştii ce merg pe urmele altor jurnalişti, care dezvoltă temele pe care le-au descoperit colegii lor de la alte posturi şi ziare.
Un pic de „jurnalism de haită” nu ar strica şi în RM. Când un ziar sau un post publică un material bun, să spunem, despre corupţie sau abuzul de putere în guvern, şi dacă alte ziare sau posturi ar scrie şi ele pe tema respectivă, aceasta ar spori mult puterea presei ca forţă a schimbării.
A se reţine: scopul de bază al jurnalismului este de a monitoriza acţiunile guvernului şi ale instituţiilor private importante şi de a reflecta gradul de respectare a intereselor cetăţenilor. Numai în felul acesta cetăţenii pot să ştie dacă să-i răsplătească pe guvernanţi, realegându-i, să le spună să-şi schimbe comportamentul sau să-i alunge de la guvernare. Termenul la îndemână pentru această funcţie crucială a jurnalismului e „câine de pază”. În timpul de faţă, în RM, când un ziar sau un post publică un material bun, avem un singur câine lătrând. E uşor să ignori sau să-l faci să tacă pe un singur câine. Dar e imposibil să ignori o haită de câini lătrând.
Ştirile pe care poţi să le foloseşti: Oamenii citesc ştirile din ziare şi privesc ştirile TV din mai multe considerente. Ei doresc şi au nevoie să afle despre politică, cu certitudine. A urmări onestitatea guvernanţilor este funcţia esenţială a jurnalismului şi aceasta nu trebuie ignorată. Dar cititorilor le plac şi alte feluri de articole, şi un ziar sau un post de radio sau tv interesate în a răspunde interesului cititorului va genera tone de alte ştiri. Aceasta nu înseamnă să scotoceşti prin canale în căutare de zvonuri despre celebrităţi şi istorii despre crime senzaţionale. Aceasta înseamnă să ieşi din blocurile administrative şi din sălile de conferinţe ale politicienilor în străzile unde se află oamenii. Aceasta înseamnă să cunoşti şi să înţelegi atât viaţa conducătorului de troleibuz, cât şi a pasagerilor săi. Aceasta înseamnă să intri în licee, în magazine şi parcuri, să cunoşti oamenii şi viaţa lor de zi cu zi, şi apoi să scrii despre ei. Aceasta înseamnă să scrii despre sănătate, educaţie, asigurare socială, creşterea copilului, economie, călătorii, tehnologie şi despre multe alte lucruri pe care vor să le ştie oamenii. Nu trebuie să-l exciţi pe cineva fizic ca să fii interesant şi informativ.
Fotografiile. Din păcate, fotojurnalismul este mult mai puţin avansat în RM decât în multe ţări occidentale. Conform standardelor internaţionale, aici în general se folosesc foarte puţine fotografii, şi prea multe din cele folosite sunt fotografii ale speech-iurilor şi mitingurilor reprezentând una sau zece, sau 25 de persoane, de obicei în costume, stând la o tribună sau în jurul unei mese vorbind. Este greu de imaginat ceva mai puţin interesant din punct de vedere vizual. Uneori acestea sunt evenimente autentice, care merită să fie reflectate, poate chiar cu aparatul de fotografiat. Dar fotografiile de acest tip constituie cea mai mare parte a imaginilor fotografice în ziarele din RM, ceea ce e mai mult decât e eficient. Fiecare ziar trebuie să aibă unul, de fapt, în mod ideal, câţiva, fotografi bine instruiţi, cu salarii întregi, cărora să li se ofere spaţiu pentru a-şi demonstra talentele. Fotojurnalismul nu numai că suplimentează ziarul cu multă informaţie. El atrage cititorii ca un magnet.Steven Knowlton
Mass-media in Moldova
Decembrie 2006
