Introducere în Studiile Media, cursul care a dat startul anului academic 2019-2020 la ȘSAJ

Cea de-a 14-a toamnă la Școala de Studii Avansate în Jurnalism a început cu inițierea studenților/-telor în universul media și în bazele jurnalismului. Pe parcursul unei săptămâni, ei/ele au aflat ce este jurnalismul de astăzi, cum funcționează o instituție media, care sunt funcțiile presei într-o societate democratică ș.a. Pe post de traineri au fost Aneta Gonța, directoarea Școlii, și Corneliu Comendant, designer grafic.

Primele zile de curs au fost dedicate conceptelor-cheie referitoare la Studiile Media, iar discuțiile s-au axat pe rolul și importanța presei într-o societate democratică. La fel, studenții/-tele au aflat cele mai importante date din istoria media, despre pluralism și diversitate, precum și despre importanța cetățeanului/-nei educat/e mediatic într-o democrație participativă. Pe final, instructoarea a punctat și câteva dintre cele mai importante calități necesare unui/-ei jurnalist/e: curiozitatea, spiritul critic și cel de observație, curajul de a pune întrebări și a caută răspunsuri. Potrivit Anetei Gonța, cursul de Introducere în Studiile Media reprezintă „farfuria în care proaspeții studenți ai ȘSAJ vor învăța, în următoarele zece luni, să completeze și să gestioneze cu pricepere și îndemânare tacâmul lor jurnalistic”.

Cursul a continuat cu o serie de lecții susținute de Corneliu Comendant, care a inițiat tinerii/-ele în elaborarea portofoliilor digitale și utilizarea platformei WordPress, un software open-source ce poate fi folosit pentru a crea un site atractiv, un blog sau o aplicație web.

Urmează alte cursuri, care îi vor ajuta pe discipoli/-le să descopere secretele meseriei și să practice jurnalismul de calitate. În această săptămână, se ține cursul Știrea, cu Diana Răilean, jurnalistă la Radio Europa Liberă și absolventă a ȘSAJ.