Agenda Cursurilor Aprilie

Dragi prieteni, acestea sunt cursurile din luna aprilie la Școala de Studii Avansate în Jurnalism:

1. Dacă ești interesat să afli cum să scrii simplu și interesant articole pe teme economice, înțelegând și interpretând corect cifrele și datele statistice, te invităm să participi la cursul „Jurnalism pe teme economice”, cu instructorul Ion Chișlea, redactor la „Economist”, jurnalist la „Gazeta de Chișinău”

2. Dacă vrei să afli cum să te adaptezi noilor tehnologii informaționale și cum să ții pasul cu inovația pentru a fi cât mai aproape de consumatorul media și să înțelegi cum funcționează o redacție multimedia, te invităm să participi la cursul “Multimedia newsroom”, cu instructoarea Victoria Dumbravă, redactor-șefă a portalului AGORA, jurnalistă cu vastă experienţă în media online. 

3. Dacă vrei să înveți cum să-ți antrenezi vorbirea prin exerciții practice de articulare corectă și clară a sunetelor, te invităm să participi la cursul “Dicție”, cu instructoarea Dana Ciobanu, jurnalistă la TVR Moldova, actriță la Teatrul Geneza Art.

4. Totodată, în perioada 1-2 aprilie, continuăm cursul „Jurnalism pe teme de mediu”, început la sfârșitul lunii martie, cu instructoarea Lilia Curchi;

5. Dacă ești interesat să afli care este dinamica limbii române contemporane și tendințele ei actuale, te invităm să participi la cursul “Cultivarea limbii române”, cu instructoarea Cristina Leva, fostă șefă a Departamentului Media Azi și Cercetare al Centrului pentru Jurnalism Independent din Chișinău, absolventă a Școlii noastre.