Introducere în jurnalism, primul curs de inițiere pentru studenții ȘSAJ

Semestrul I de studii a debutat, la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cu inițierea în lumea mass-media. Cu o durată de trei zile, cursul „Introducere în jurnalism” a făcut o prezentare generală a structurii spațiului mediatic din Republica Moldova, dar și a principiilor de funcționare a jurnalismului. Alături de studenții a lucrat instructoarea Sorina Ștefârță, directoarea școlii.

Cursul a fost mai mult unul teoretic și a început cu discuții despre rolul și funcțiile mass-media într-o societate modernă. Studenților le-au fost explicate tehnicile de colectare a informațiilor și unghiul de abordare a subiectelor din mass-media, precum și noțiunile de obiectivitate, credibilitate, imparțialitate, surse de informare și relațiile cu acestea, corectitudine și etică jurnalistică.

Cine este jurnalistul, care sunt calitățile acestuia, ce îi lipsește unui reporter modern și de ce contează reputația a fost un alt subiect dezbătut în cadrul cursului. Directoarea ȘSAJ a punctat câteva dintre cele mai importante calități ale unui jurnalist. Potrivit ei, acesta trebuie să fie, înainte de toate, curios; să aibă un spirit de observație dezvoltat, să pună mereu întrebări și să caute răspunsuri.

Un reporter trebuie să lucreze pentru publicul său și să țină cont de ceea ce îl interesează pe telespectatorul, ascultătorul sau cititorul său. „Jurnalistul nu este un simplu trecător. El este cel care vede ceea ce alții nu văd. E nevoie de foarte multă muncă, dar și de dedicație”, a conchis la finalul cursului Sorina Ștefârță.